Arhive pe autori: droguldinjeleulroz

Captivă

De ce atunci când se întorc în mintea mea flash-uri cu el, aş vrea să le trăiesc la intensitate maximă ca şi cum aş fii încă acolo lângă el, cu toate că pe el îl urăsc cu ultima particulă din sufletul meu sfărâmat si strâns intr-un loc precum un morman de moluz?  De ce îmi e dor de spontaneitatea lui,  de felul în care se pisicea pe lânga mine, de disperarea cu care mă certa atunci când credea el că sunt indispusă, de sperieturile copilăreşti pe care mi-le provoca, de crizele lui de personalitate, de orele în care el cânta linistit la chitară iar eu îl ascultam, cum un copil singur lângă un râu ascultă apa linistitoare? De ce îmi lipseşte EL atat de mult? De ce , cu toate că sunt conştientă de tot ce mi-a făcut el, minciuni, înşelat etc… Oare chiar mă scufund cu totul în marea trecutului? Mă simt captivă, vreau să evadez, dar simt că nu pot. Oare chiar mă pierd pe mine în trecut?Imagine

Întrebări

Încă o seară începe, ca de obicei, citind una dintre cărţile mele preferate, ascultând playlistul cu piesele preferate. Ochii mi-au obosit aşa că prefer să las cartea de o parte şi încep să mă gândesc la viaţă, să meditez asupra a tot ceea ce am făcut până acum, asupra deciziilor luate fie ele bune sau rele, asupra tutror momentelor trăite fie ele în compania cuiva sau singură. Şi în mintea mea încep să roiască o groază de intrebări , marea majoritate fără răspuns. „Oare e ceva în neregulă cu mine? Oare chiar sunt lipsită de suflet? Dacă sunt lipsită de suflet, atunci de ce nu mă simt de piatră si de ce mă dor toate acţiunile negative ale celor apropiaţi? De ce nu sunt în stare să mai ţin la cineva? Dacă nu mai sunt în stare să ţin la cineva de ce îl vreau atât de mult pe Ştefan, de ce mă simt atât de ataşată de el, de ce el e printre puţinele persoane de care chiar îmi pasă?” Iar şirul întrebărilor continuă şi nu se sfârşeşte prea curând. Oare chiar poate o minciună spusă bine, o relaţie proastă sau o despărţire să schimbe o persoană atât de mult? Până mai acum un an eram una dintre cele mai sentimentale persoane pe care le cunosc. Acum, după ce am fost minţită în faţă, folosită pe post de pansament şi părăsită din motive incerte, pur si simplu nu mă mai recunosc, mă simt goală pe dinăuntru, stările mi-se schimbă precum vremea, nu ştiu dacă vreau să mai pot iubii sau dacă vreau sa fiu ca o piatră. Oare chiar înebunesc? Oare chiar nu mai sunt eu? Imagine

Secrete

Este greu să iubeşti în secret. Aş vrea să îl am mereu aproape, nu ca pe un prieten devotat, nici ca pe un frate mai mare, ci ca pe cel care are grijă de mine şi totuşi mă cicăleşte atunci când sunt ciufulită. Îmi place părul lui vâlvoi, îi ador ochiii, iubesc faptul că este mult mai înalt decât mine. Îmi place totul la el glumele sale, felul în care ironizăm împreună diferenţa de înalţime dintre noi, grija pe care mi-o poartă, dar în special ador faptul că lângă el mă simt în siguranţă, departe de gurile rele, departe de amintirea nefastă a trecutului ce mă imbolnăveşte. Alături de el simt că aş vrea să stea timpul pe loc, să ştiu că nu sunt nevoită să mai plec de lângă el. Dar cred că prefer să păstrez totul pentru mine, în mintea mea teama de pierdere şi de respingere este bine instalată. Uneori aş vrea să am mai mult curaj , să pot să îi arat tot ce simt însă ideea că aş putea să îl îndepărtez aşa mă macină şi ma doboară. Imagine

Sentimente…

Marea mjoritate a relaţiilor mele au fost de lungă durată, dar nu am ţinut la nimeni aşa cum am ţinut la el. De ce a fost relaţia cu el atât de specială? Pentru că îl aveam pe el, aveam braţele lui în jurul meu, aveam inima lui bătând în pieptul meu asemenea unei furtuni de sentimente pe care nu credeam că le voi putea simţii vre-odată. Pe faţa mea, aveam lacrimile lui, bucăţi calde ale sufletului său ce le simţeam asemena unui val cu nisip de aur  ce se pogoară asupra unui deşert pustiu, lipsit de orice formă de speranţă, dar lovind asemeni unor picături de ploaie într-o rafală de vânt. Atât de puternic şi totuşi atât de relaxant.  Simţeam că acolo aparţin şi că acolo aş fi vrut să rămân pentru o perioadă lungă de timp. Simţeam…. în final simţeam ceva. Simteam că acela era micul meu colţ de rai. Imagine

Amintirile…

Memoriile pot fii de-o potrivă dulci, dar si otrăvite. Drumul spre casă a fost mereu acelaşi, nu l-am parcurs niciodată în întregime alături de el. Însă în zona în care el se hotăra să se întoarcă spre casa lui, adierile vântului ţin cu tot dinadinsul să îmi amintească de el. Să îmi amintească de îmbrăţişările lui puternice dar copilăreşti, de mângâierile apăsate dar fine. De absolut tot ce ţinea de el. Zilele pierdute în pat alături de el atunci când îl încerca vre-o răceală. Nopţile copilăreşti în care încercam să vizionăm serioşi cate un film, dar sfârşeam prin a ne cicălii ca doi copii mici. Astfel de amintiri mă umplu de nostalgie, de dragoste şi dor dar şi de ură şi venin. Simt cum creşte inima în mine ca mai apoi să fie străpunsă de o săgeată cu vârf veninos al cărui nume este TRECUT. Şi doare… amintirile dor indiferent de conţinut, indiferent de vechimea lor. Toate amintirile cu el mă dor şi nu pot schimba asta.Imagine

Ce este dragostea?

Dragostea? Ei bine, dragostea vine şi pleacă. Uneori, după ce pleacă ne lasă fie amintiri, fie regrete. Cu ce m-a procopsit pe mine? Pe mine m-a lasat, ei bine, cu aproape o lună de depresie, nopţi nedormite şi zile fără mâncare… E greu să fii sentimental, să îi acorzi cuiva tot ce ai tu mai bun, timp, gânduri şi dragoste iar el să plece şi să te lase secătuită, lipsită de suflet, lipsită de puterea de a mai iubii dinou la aceeaşi intensitate. Prin urmare… Nopţile pierdute în care am plâns ca disperata întrebând ce e înneregula cu mine nu se mai întorc, nu mi-le mai dă nimeni înapoi. Sufletul distrus nu-l mai vindecă nimeni. Nici persoanele îndepărtate în timpul depresiei nu se mai întorc. Nu se merită să te înjoseşti pentru cineva care nu se zbate să te ţină şi să te simtă aproape. Am ajuns la concluzia că indiferent de intensitatea ei dragostea este… EFEMERĂ.Imagine