Captivă

De ce atunci când se întorc în mintea mea flash-uri cu el, aş vrea să le trăiesc la intensitate maximă ca şi cum aş fii încă acolo lângă el, cu toate că pe el îl urăsc cu ultima particulă din sufletul meu sfărâmat si strâns intr-un loc precum un morman de moluz?  De ce îmi e dor de spontaneitatea lui,  de felul în care se pisicea pe lânga mine, de disperarea cu care mă certa atunci când credea el că sunt indispusă, de sperieturile copilăreşti pe care mi-le provoca, de crizele lui de personalitate, de orele în care el cânta linistit la chitară iar eu îl ascultam, cum un copil singur lângă un râu ascultă apa linistitoare? De ce îmi lipseşte EL atat de mult? De ce , cu toate că sunt conştientă de tot ce mi-a făcut el, minciuni, înşelat etc… Oare chiar mă scufund cu totul în marea trecutului? Mă simt captivă, vreau să evadez, dar simt că nu pot. Oare chiar mă pierd pe mine în trecut?Imagine

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s